Isi prinse capul in maini si ofta.
Cred ca el deja se saturase de micile ei crize de personalitate.
Ea isi ridica privirea si zambi. Apoi incepu sa rada isteric.
-Ce-i asa amuzant? intreba el cu dispret.
Nu o mai suporta. Toate trecerile astea bruste de la o stare la alta, rasul ei, plansul ei. Si de cat timp o cunostea? Maxim 5 ore.
In timp ce ea se oprea treptat din ras si lasa iar capul in jos, el o cerceta cu privirea, scarbindu-se din ce in ce mai mult. Radacinile mai inchise la culoare decat restul parului ei blond; ochii caprui cu o tenta rosiatica, pe care acum nu-i mai vedea, dar pe care nu-i va uita niciodata; gatul subtire, care parea atat de fragil si totusi te indemna sa-l musti; felul in care-si framanta mainile intr-una.
-Nu stiu, zise ea intr-un tarziu.
-Poftim?
-Nu stiu ce-i asa amuzant.
Uitase c-o intrebase ceva.
-Banuiesc ca tu esti amuzant, tu facand parte din toata situatia asta, care, sa fim seriosi, e atat de absurda.
Momentan se calmase.
Tot ce-si dorea el era sa plece cat mai departe cu putinta si pentru cat mai mult timp posibil.
-Iti mai aduc ceva? il intreba ea.
El clatina din cap. Tipa labila psihic s-a transformat brusc in gazda ideala.
-Stii, spuse ea, aprinzandu-si o tigara, mi-am dat seama ca trebuie sa profitam de absolut fiecare clipa. Viata e scurta, ma-ntelegi? Imi doresc sa pot aprecia fiecare moment la adevarata lui valoare. Sa pot profita de tot si de toti, in sensu bun. Adica, nu vreau sa traiesc pentru totdeauna. Vreau sa traiesc doar atata timp cat ma pot descurca singura, stii ce zic? Doamne, n-as vrea sa fiu o povara. Imi aduc aminte de bunica-mea, saraca.., zise ea incet, iar el putea observa cum i se umezesc ochii si preconiza ce avea sa urmeze.
-Te rog, nu plange iar! o ruga el. Fac ce vrei tu, dar te rog, inceteaza cu plansul.
Privirea ei se anima brusc.
-Orice?
El habar n-avea in ce se bagase.
-Promite-mi ca vei fi mereu langa mine, cand voi avea nevoie de tine, promite-mi ca vom fi impreuna pentru totdeauna. Imi doresc dragoste eterna, am nevoie de asta.
-Poftim?! intreba el socat.
Fata isi dadu capul pe spate, incepand iar sa rada cu pofta.
-Glumeam doar. Nu ti-as putea cere niciodata asa ceva, chiar si eu imi dau seama de asta. Si totusi ce m-ar putea impiedica? Adica suna chiar tentant sa te am langa mine pentru totdeauna, gata sa-mi indeplinesti orice dorinta. Nu-mi dau seama daca pe tine in special, sau oricine altcineva. Cred ca singurul lucru care m-ar putea impiedica ar fi indiferenta ta. Stii, nu fac fata prea bine respingerilor. Si doamne, pot citi pe fata ta ca nu-ti pasa. Dar nu-i nimic. Chiar nu conteaza...Dar zi-mi despre tine, se inviora ea.
-N-am ce sa-ti zic, mormai el. Tu esti clar mai interesanta decat mine.
Nici el nu-si dadea seama daca o zisese pe bune sau era doar ironic. Adica, el nu iesise niciodata din tipar. Nu fusese nici cel mai frumos, nici cel mai destept si nici nu incercase sa atraga atentia prin diverse mijloace ca droguri, sau sinucidere, asa cum facuse ea. Se intreba daca ea chiar o facuse pentru a atrage atentia sau doar pentru ca asa simtise. Intr-un avant de curaj o intreba.
-Uite, aici gresesc toti! tipa ea, ridicandu-se in picioare si incepand sa gesticuleze. Chiar credeti ca voiam sa atrag atentia? Doamne, daca voiam sa atrag atentia, ma aruncam de pe cel mai inalt bloc la o ora de varf, asta faceam.
Ea de fapt inghitise un pumn de antidepresive, apoi isi taiase venele.
-Ciudat, eu cred ca taierea venelor este clar un mod de a atrage atentia, spuse el.
-Vrei sa zici ca daca ai vrea sa atragi atentia ti-ai taia venele?
-In principiu nu cred c-as vrea sa atrag atentia. Sau cel putin nu prin asa ceva.
-Oh, dar toti vor sa atraga atentia! izbucni ea. Mai devreme sau mai tarziu, toti isi doresc asta. Ma indoiesc profund ca exista cineva pe lumea asta care sa nu-si doreasca sa auda vorbindu-se despre el. De bine, de rau, nu conteaza. Important este sa aprinda acel beculet in capul oamenilor. Toti vor sa fie vedete pentru o luna, o saptamana, o zi. Asta este unul dintre cele mai mari defecte al oamenilor, al tuturor, nu crezi?
-De ce ai facut asta? intreba el, aratand catre incheieturile bandajate.
-Nu vreau sa vorbesc despre asta, raspunse ea, ferindu-si privirea.
Era pentru prima data in acea seara cand nu-l privea in ochi. El presupuse ca ea se simte inconfortabil si nu putea sa piarda ocazia asta. Voia s-o umileasca cu orice pret. Voia s-o faca sa sufere. Pentru un moment, nici el nu-si intelese acele porniri, dar ce mai conta?
-De ce nu vrei? insista el. Sunt doar curios si gata, nu e ca si cum as avea cui sa-i spun.
Ei bine, asta era o minciuna.
-Nu vreau si gata! se rasti ea.
O privi facandu-si de lucru prin camera cateva minute, ignorandu-l complet. Dar apoi se aseza, si il privi, oftand.
-Cred ca ar trebui sa pleci.
Asta era sansa lui. Ce-si dorise de la inceput. Fusese obligat sa vina aici si indiferent de cat de mult se rugase, nu putea fi inlocuit; el trebuia sa vina. Dar acum era singurul moment in care ea nu mai detinea controlul si el voia sa profite de asta.
-Nu pot sa plec acum, mai avem timp. Spune-mi de ce-ai facut-o.
Ea se asezase pe fotoliul cel mai indepartat de el si se ghemuise, aducandu-si genunchii la piept. Totusi, in ciuda pozitiei defensive, privirea ii era batjocoritoare, parca provocandu-l. Nu-i raspunse, dar se uita urat la el indeajuns de mult incat sa-l enerveze mai tare decat inainte.
Se ridica si ajunse in fata ei din cativa pasi mari. O lua de o mana si o trase in picioare si probabil ferocitatea de pe chipul lui era cea care-i permise sa citeasca cele cateva secunde de frica de pe fata ei. Totul se termina la fel de repede precum incepuse; figura ei deveni impasibila, iar el se dadu cativa pasi in spate, eliberandu-i mana.
Ea incepu sa rada din nou, sunand aproape malefic, anuntand astfel, in mod inconstient probabil, ca recapatase controlul. Dar pentru el nu mai conta, pentru ca o facuse sa-i fie frica de el, chiar daca pentru cateva secunde, ii captase atentia. Si pana la urma, asta este unul dintre cele mai mari defecte al oamenilor, nu crezi ?
