2.

Cand mi-a zis ca ma iubeste mi s-au inmuiat genunchii si m-a luat ameteala. N-am stiut cum sa reactionez. Ma privea in ochi, ai lui erau clari si limpezi, netulburati. Nu erau agitati, cum sunt de obicei. Cautam ceva care sa-l tradeze, speram sa dea din picior, sa-si aranjeze parul, sa-si linga buzele, sau orice facea el cand mintea. Nu puteam citi absolut nimic gresit, mesajul pe care mi-l transmitea era clar. Ochii lui privind fix in ai mei, mana lui cuprinzand-o pe a mea, picioarele care ni se atingeau. Ii puteam simti caldura corpului, sentimentele ii erau scrise pe fata. Nu cred ca-l mai vazusem vreodata asa serios.
Trebuia sa ma conving ca ma mintea, pentru ca altfel n-as fi avut cum sa ies din situatia aia. Cum ar fi putut sa ma iubeasca? Cum poti sa iubesti un om si sa-i faci atatea? Poate erau doua persoane diferite in corpul lui. Poate avea personalitati multiple. Sau poate el chiar ma iubea, in felul lui suparator si greu de inteles.
Cafeaua se racise si mi se parea acum prea amara. Nu i-am zis ca si eu il iubesc, desi la vremea aia chiar o faceam.

1.

Asteptarea ma omoara. Imi da senzatia aia de sensibilitate in degete si fluturii in stomac. Asteptarea ma face sa ma gandesc la el si in mod clar nu vreau asta. Ma atasez usor, asa fac intotdeauna. Sunt o proasta. Iar el... Ei bine, el e mai mult decat priceput la crearea dependentei. Ii place sa se joace si le joaca pe degete pe toate. Si mie imi placea, dar parca nu in aceeasi masura, iar el e mult mai bun decat mine la jocul asta. Nu mai vorbisem de atata timp, mi se facuse dor de el. Stiam ca nu trebuie sa ma gandesc la el, nu trebuia sa astept absolut nimic, dar cand imi aminteam toate lucrurile dragute pe care mi le spusese se cam rupea filmul. Si erau atatea, incat toate fazele urate pe care mi le facuse nu prea mai contau. Mai mult ca sigur mintea, dar cand auzi ceea ce vrei asta conteaza prea putin. Iar el stia asta. Unul dintre lucrurile care ma scoteau din minti era prostul lui obicei de a intra si iesi din viata mea dupa bunul lui plac. Deobicei se intorcea, dar n-aveai de unde sa stii niciodata. Primele disparitii au fost ca un dus rece: prima data n-am stiut de unde m-a lovit, iar a doua oara m-a luat pe neasteptate pentru ca nu credeam ca se va mai intampla. Dupa asta, am fost intotdeauna mai rezervata, incercam sa nu ma implic la fel, dar nu imi iesea la perfectie.
Camera mirosea a lavanda. Adora mirosul, asa ca m-am gandit sa-i fac pe plac. Dar nu mai era cazul. Am luat florile si le-am aruncat la cos. Unde era si relatia noastra. Totul s-a terminat acum.